duminică, 8 aprilie 2012

Dupa razboi multi viteji??? se arata

Zilele astea vanzarea Cuprumin a starnit o droaie de discutii. Pentru ca nu ma pricep la domeniul exploatarii cuprului si nu stiu care ar fi pretul corect, gandul mi-a zburat la altceva. Pare sa fi cauzat o legitima ingrijorare doar pentru acum, deoarece  e vorba de ceva rezerve pe care altii nu le au oricum, dar care nu sunt inepuizabile. Se vor consuma in niste ani, mai ales in cazul unei exploatari intensive. De asta nu stiam cata dreptate sa dau celor care au vandut sau cat sa-i invinovatesc? Intr-un fel, pentru ca mi se parea oarecum neimportanta valoarea zacamantului (oricat nu intra in activele companiei, e greu de crezut ca li s-ar fi retras licenta cu usurinta, poate doar sa fi renegociat vreodata redevente mai mari) si a tranzactiei recent incheiata m-am gandit la ceea ce ar putea sa fie semnificativ. Nu am fost o ecologista infocata, dar trebuie sa recunosc ca industriile de reciclare au luat avant. In aceste conditii nu mai e important doar un zacamant care e epuizabil ci recuperarea lui si dupa prima si dupa a nu stiu cata folosinta. De aceea mi-as fi dorit sa vad o altfel de politica economica inteleapta a statului care ar fi trebuit sa nu vanda in graba tocmai pentrut a-i conditiona pe exploatatoriii de cupru cu gandul la ce va fi mai tarziu. As fi vrut sa le ceara  sa construiasca in zona si o unitate de reciclare care ar putea aduna resurse si de la altii. Nici nu stiu daca in lume exista companii miniere care s-au orientat si catre re-prelucrarea cuprului. Simteam insa  nevoia sa facem ceva care sa “traga” un pic de viitor asupra noastra, iar daca acesta nu se prefigureaza inca, chiar sa-l intrezarim noi.